Logo Logo
Centrul Iașului este reprezentat tridimensional prin intermediul a două machete arhitecturale, realizate de IULIUS

Centrul Iașului este reprezentat tridimensional prin intermediul a două machete arhitecturale, realizate de IULIUS. Pot fi descoperite în cadrul expoziției de arhitectură „Un Iași pentru viitor”, de la Palatul Culturii



Cu prilejul concursului internațional de arhitectură cu invitați, desfășurat de IULIUS pentru o nouă dezvoltare în centrul orașului, compania a realizat două machete arhitecturale, ce reprezintă o imagine fidelă a zonei istorice a Iașului. Rolul lor este de a optimiza vizualizarea zonei Sf. Andrei – Piața Palatului Culturii și a vecinătăților în care se va materializa noul reper arhitectural pentru care proiectează patru birouri din topurile mondiale de specialitate. Machetele, ce reproduc suprafețe de aproximativ 2 kilometri pătrați, la scară diferită, vor fi expuse în cadrul expoziției de arhitectură „Un Iași pentru viitor”, care se desfășoară între 30 iunie – 14 iulie 2022, la Palatul Culturii.


Compania IULIUS își dorește să găsească soluții inovative de dezvoltare pentru zona centrală a Iașului, iar cu acest scop a pus în oglindă orașul de astăzi cu cel de mâine, atât prin consultarea online interactivă Un Iași pentru viitor, cât și prin realizarea a două machete arhitecturale, la scară diferită, ale centrului istoric. Acestea au fost lucrate cu echipa Graphein TopoIași. Cele două „miniaturi” fidele ale punctului zero al orașului vor ajuta la evaluarea soluțiilor propuse prin concursul internațional de arhitectură pentru o nouă dezvoltare în zona centrală (Sf. Andrei – Piața Palatului Culturii), de către cele patru birouri de renume - Foster+Partners, MVRDV, UNStudio și Zaha Hadid Architects.

„IULIUS își dorește ca noua dezvoltare să se alinieze nevoilor comunității ieșene și, în același timp, să păstreze un dialog cu patrimoniul existent, să completeze în mod firesc monumentele de o atât de mare importanță, dar și să se sincronizeze cu strategia orașului. Astfel, așa cum a reieșit din consultările cu specialiștii în dezvoltarea urbană și locuitorii orașului, macheta reprezintă un mijloc plastic și atractiv de orientare spre principalele obiective care marchează și definesc unicitatea centrului istoric al orașului și ajută arhitecții să aibă o perspectivă de ansamblu a perimetrului pentru care proiectează, oferind o viziune amplă oricărui privitor”, spune Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare IULIUS.

Centrul municipiului a fost scanat atât la sol, cât și cu ajutorul dronelor profesionale ultra-moderne. Informațiile colectate au fost modelate prin softuri speciale și transformate în machete printate 3D, ce ajută arhitecții la stabilirea modului de proiectare, pentru a nu afecta vizibilitatea edificiilor simbol, le oferă date despre maniera în care noul ansamblu arhitectural va completa peisajul urban și despre cum vor comunica clădirile existente cu noul reper contemporan.

Machetele reproduc imaginea Iașului la două dimensiuni: 1:500, respectiv 1:1000, și acoperă suprafețe de aproximativ 2 kilometri pătrați. Toate clădirile sunt detaliate ca volumetrie, iar cele mai importante sunt redate minuțios și din punct de vedere arhitectural. „Pentru această provocare, echipa Graphein a scanat și modelat 3D centrul civic al orașului, un demers unic în România, ceea ce face ca Iașul să se numere printre orașele europene digitalizate cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație. A fost un proiect meticulos, la care am lucrat aproximativ trei luni, cu precizie și drag. Suntem bucuroși că suntem parte din acest demers ce susține dezvoltarea urbană a orașului”, declară Ionuț Borta, reprezentantul Graphein TopoIași, compania de servicii de topografie şi scanare 3D care a făcut machetele.

Realizarea machetelor de către compania IULIUS reprezintă și un răspuns la dorințele lansate la finalul anului 2019 de comunitatea ieșeană de arhitecți cu privire la lipsa acestui instrument important pentru oraș, atunci când vine vorba de noi dezvoltări. Machetele vor fi prezentate în cadrul expoziției de arhitectură „Un Iași pentru viitor”, ce reunește soluțiile propuse de Foster+Partners, MVRDV, UNStudio și Zaha Hadid Architects în cadrul concursului internațional de arhitectură, ce va fi găzduită de Palatul Culturii (Holul Central), în perioada 30 iunie – 14 iulie 2022. Intrarea este liberă pentru toți ieșenii interesați de dezvoltarea orașului lor, programul de vizitare fiind de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00.  

Arhitecți din cadrul birourilor internaționale care au gândit faimoasele atracții urbane The Gherkin din Londra (Foster+Partners), biblioteca Tianjin Binhai din China (MVRDV), Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart (UNStudio) și National Museum of XXI Century Arts din Roma (Zaha Hadid Architects) vor participa și la conferința „Cities of the Future”, organizată în parteneriat cu New Iași Architecture (NIA), club de dezbatere și informare asupra spațiului construit din Iași, și SHARE Architects, consilier în pregătirea concursului internațional de arhitectură și selecția birourilor invitate. Evenimentul va avea loc pe 30 iunie, de la ora 09.00, în Sala Voievozilor a Palatului Culturii din Iași, participarea fiind gratuită, în baza înregistrării aici - https://membership.share-architects.com/Events.

Mai multe detalii descoperiți pe www.iasipentruviitor.ro.